Lupte între câini şi intervenţii chirurgicale neautorizate în Mureş. Cu ce amendă s-a ales proprietarul animalelor găsite cu urechile tăiate
Poliţiştii au făcut, sâmbătă, două percheziţii în judeţul Mureş, într-un dosar penal de organizare de lupte între câini şi intervenţii chirurgicale neautorizate. A fost emis ordin de protecţie pentru doi câini, transmite news.ro.
De Redactia Observator la 20.01.2024, 14:57"La data de 20 ianuarie 2024, poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Mureş au pus în executare, în judeţul Mureş, două mandate de percheziţie domiciliară, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de organizarea de lupte între câini, precum şi de a participa cu câini la astfel de lupte şi intervenţii chirurgicale neautorizate (cupare de urechi)", anunţă, sâmbătă, Poliţia Română.
Sursa citată a precizat că a fost găsit un câine cu urechile cupate, fiind emis ordin de plasare în adăpost, întrucât a fost folosit la lupte cu câini.
Ce au mai găsit poliţiştii la percheziţii
"De asemenea, au fost ridicate mai multe înscrisuri şi un telefon mobil, în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au aplicat, faţă de proprietarul exemplarelor canine, patru sancţiuni contravenţionale, conform OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinelui fără stăpân şi Legii nr. 205 din 2004 privind protecţia animalelor, în valoare de 8.000 de lei", a mai transmis sursa citată.
Totodată, potrivit sursei citate, a fost emis un ordin de plasare în adăpost pentru un alt exemplar canin nemicrocipat, nesterilizat, ţinut în condiţii necorespunzătoare.