MAE: Românii care tranzitează fără oprire Austria, exceptați de la carantina obligatorie din cauza COVID-19
Românii care vor să meargă în Austria vor fi nevoiți să prezinte un test negativ la COVID-19, ori vor intra în carantină pentru 14 zile, excepție făcând doar cei care tranzitează țara fără oprire, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.
De Ana Maria Ghiarasim la 08.07.2020, 15:49- Românii care au ca destinație finală Austria prezintă test negativ COVID-19 la intrarea în țară, ori intră în carantină
- Pentru cei cu destinație finală Austria, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro în cazul încălcării deciziei de autoizolare.
Potrivit MAE, începând cu data de 9 iulie, ora 0.00, toți cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor putea intra în această țară doar dacă prezintă un certificat (în limba engleză sau germană) de test negativ pentru infecția cu COVID-19 (PCR, RT), efectuat în ultimele 4 zile, anterior intrării în Austria.
În absența acestui certificat, cetățenii care călătoresc din România cu destinație finală Austria vor trebui să intre în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile.
În cazul în care nu este respectată măsura autoizolării, amenda poate ajunge până la 1.450 de euro.
Excepție fac românii care tranzitează fără oprire Austria
De asemenea, au informat că va exista posibilitatea ca această categorie de cetățeni să fie testați la intrarea în Austria, în cazul unui test negativ nefiind necesară măsura autoizolării.
Potrivit autorităților austriece, măsura autoizolării nu se va aplica în cazul tranzitului fără oprire al cetățenilor provenind din România pe teritoriul Austriei spre destinații din alte state și în cazul transportului de mărfuri.
Partea austriacă a precizat că măsura anunțată are caracter temporar, aceasta urmând a fi revizuită în funcție de evoluțiile epidemiologice.
În discuțiile cu partea austriacă, Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19 trebuie să afecteze cât mai puțin contactele directe dintre cele două state, mediul de afaceri și turismul, ținând cont și de proximitatea geografică, dinamica relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul economic, precum și de faptul că Austria reprezintă un stat important de tranzit pentru cetățenii și transportatorii români.
Partea română a evidențiat, de asemenea, că Austria este în prezent pe lista statelor exceptate de la măsura de carantină, fiind, totodată, una din destinațiile pentru care a fost permisă reluarea zborurilor.
Citește și: