Mafiot din Camorra, prins la Cluj! (VIDEO)
Un italian căutat de 9 ani de autorităţile din Peninsulă, după ce a fost condamnat la închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată, a fost prins, joi, în judeţul Cluj, bărbatul fiind reţinut după descinderi în Fizeşu Gherlii.
De Redactia Observator la 11.08.2017, 08:14Un italian căutat de 9 ani de autorităţile din Peninsulă, după ce a fost condamnat la închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată, a fost prins, joi, în judeţul Cluj, bărbatul fiind reţinut după descinderi în Fizeşu Gherlii.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, poliţiştii din Cluj şi carabinierii italieni, cu sprijinul Biroului SIRENE din cadrul Poliţiei Române, l-au localizat şi reţinut pe cetăţeanul italian, care era căutat de autorităţile italiene, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare pentru infracţiuni de crimă organizată.
Surse judiciare au declarat că bărbatul este Manzo Gaetano şi avea legături cu gruparea mafiotă Camorra.
- CARNAGIU în tunel! Sunt ZECI DE MORŢI şi RĂNIŢI, între care şi copii, după un groaznic accident de autocar...
- MINIVACANŢA de Sfânta Maria: Urgenţele medicale în Capitală, tratate la nouă spitale. Vezi PROGRAM FARMACII
- Atenţie, şoferi! Restricţii de circulaţie în judeţele sub COD PORTOCALIU de caniculă
- Noi ALERTE METEO de CANICULĂ în Bucureşti şi în ţară! De sâmbătă noapte, vremea se schimbă dramatic
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi doi carabinieri din cadrul Grupului de Carabinieri Napoli, Italia, l-au depistat pe bărbatul de 66 de ani, care era urmărit de autorităţile italiene de aproximativ 9 ani.
„Poliţiştii din Cluj, împreună cu ofiţerii italieni, au efectuat descinderi în două locaţii, cel în cauză fiind depistat într-o locuinţă din localitatea Fizeşu Gherlii, judeţul Cluj. În cursul lunii mai, faţă de acesta, autorităţile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru infracţiuni de crimă organizată, fiind condamnat la o pedeapsă de 16 ani de închisoare”, se arată în comunicatul citat de Monitorul de Cluj.
Potrivit poliţiştilor, bărbatul a fost reţinut şi prezentat magistraţilor din cadrul Curţii de Apel Cluj, pentru confirmarea mandatului european de arestare, urmând a fi predat autorităţilor italiene.