Magazinul "La Clătite" din Mamaia, amendat de ANPC. Inspectorii au găsit clătite vechi, fructe stricate şi produse expirate
Un magazin "La Clătite" din Mamaia a fost amendat cu 5.000 de lei de comisarii de la Protecţia Consumatorilor Constanţa, care au găsit, în urma unui control, produse expirate, compoziţie pentru clătite sau waffe veche de câteva zile, fructe depreciate, dar şi urme de grăsime arsă şi murdărie. Totodată, s-a propus oprirea temporară a activităţii, până la remedierea deficienţelor.
De Redactia Observator la 14.06.2024, 17:48Potrivit Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa, magazinul ”La Clătite" din Mamaia, aparţinând SC Red SRL, a fost amendat cu 5.000 de lei şi s-a propus oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor constatate.
Magazinul "La Clătite" din Mamaia, amendă de 5.000 de lei
În urma unui control, comisarii au constatat utilizarea de produse şi proceduri nesigure pentru consumatori, care pot afecta sănătatea acestora. Au fost găsite 20 de kilograme de compoziţie pentru clătite şi waffe, produse cu două şi trei zile înainte, refrigerate, gem de fructe de pădure expirat din 15 aprilie, un kilogram de căpşuni depreciate.
Totodată, erau utilizate răcitoare pentru băuturi pentru depozitarea de materii prime, coşuri de gunoi descoperite, ambalajele de la alte materii prime erau reutilizate, potrivit news.ro.
Comisarii au mai găsit grăsime arsă pe aparatele de waffe, depuneri de praf pe grătarul de protecţie al ventilatorului din frigider, rafturi de frigider cu vopsea exfoliată şi urme de rugină, chedere la frigider cu firimituri şi praf/faina, spatule de silicon cu impurităţi, la îmbinarea cu manerul, spaţiul de depozitare de la subsol, insalubru, cu urme de mucegai pe perete, pânze de păianjen în colţuri, materii prime ambalate depozitate în aceeaşi încăpere cu un pat pliant, întins, pereţi exteriori cu spaţii libere, în partea inferioară/ lucrare nefinisată, prin care puteau intra praf, nisip, insecte, rozătoare.