Antena LIVE

Curs valutar

Mai mulți romi din Botoșani au sfidat polițiștii care veniseră să-i liniștească, dându-le dedicații la microfon: "Nu am făcut decât să stăm acolo"

Polițiștii botoșăneni de la ordine publică s-au confruntat cu un caz mai puțin obișnuit. Ei au fost chemați să intervină la botezul unor romi.

De la 06.11.2017, 18:05
WhatsApp
Mai mulți romi din Botoșani și-au bătut joc de polițiștii care veniseră să-i liniștească, dându-le dedicații la microfon: "Nu am făcut decât să stăm acolo"

Polițiștii botoșăneni de la ordine publică s-au confruntat cu un caz mai puțin obișnuit. Ei au fost chemați de mai mulți locatari să intervină pe strada Armeană, după ce mai mulți etnici romi chefuiau la un botez organizat într-o casă, cu muzica dată la volum maxim.

Forțe suplimentare au fost trimise la fața locului și le-au cerut petrecăreților să înceteze, însă acest lucru s-a întâmplat doar în prezența polițiștilor. După plecarea acestora, petrecerea a continuat, polițiștii fiind, astfel, sfidați.

”Casa era înconjurată de blocuri, răsuna acel cartier de muzică. Cetățenii au început să sune la 112, multe apeluri, pentru că au început de la ora 11.00 și au terminat la ora 23.00. După ce am plecat, ei au început la microfon să adreseze mulțumiri vecinilor pentru că au sunat la 112 și au chemat poliția. Ulterior, domnii respectivi au fost sancționați contravențional, dar efectul imediat al prezenții noastre acolo nu s-a putut realiza, pentru că noi trebuia să aducem liniștea acolo. Prin noul proiect de lege, vom avea pârghiile necesare să ajungem la final cu toate măsurile, pentru că în acea speță nu am făcut decât să stăm acolo, iar prezența noastră să aibă rolul doar de a preveni eventualele scandaluri”, a menționat Paul Tapalaga.

Șeful IPJ Botoșani, Viorel Șerbănoiu a declarat că aplicarea menzii va fi, în continuare, în astfel de situații, instrumentul principal de restabilire a ordinii și liniștii publice.

”Repetarea sau refuzul de a înceta săvârșirea faptelor, după ce agentul constatator avertizează asupra consecințelor, trebuie să conducă la măsuri mai drastice de natură penală”, a menționat Șerbănoiu.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la unele produse tradiţionale de Crăciun, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Patru zodii sunt binecuvântate după 5 octombrie. Întâmplări neașteptate,...
Fanatik.ro
Publicat 02.10.2024
„Ciclonul Fechet” – a stârnit furtuna și acum dă vina pe meteorologi
spotmedia.ro
Publicat 01.10.2024
„Dacă nu puteți să ajutați, măcar nu ne încurcați”. Cum umilește...
spotmedia.ro
Publicat 30.09.2024
Îți cade PĂRUL când te speli pe cap? Medicii recomandă două tratamente...
Gandul
Publicat 01.10.2024
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5...
Adevărul
Publicat 02.10.2024
Imagini opulente de la majoratul lui Tony, fiul lui Costel Biju. Ce cadouri scumpe...
A1
Publicat 02.10.2024
Horoscopul zilei de 3 octombrie 2024. Taurii au multă creativitate în această...
CaTine
Publicat 02.10.2024
Tristan Tate și-a preluat mașinile confiscate de DIICOT! Cum arată 4 milioane...
spynews.ro
Publicat 02.10.2024
Stabilit de 18 ani în Grecia, Cosmin Bărcăuan explică: „Frate, știi cum e...
GSP
Publicat 02.10.2024
Cum să folosești oțetul de mere pentru a elimina petele de pe față și pentru...
Click.ro
Publicat 02.10.2024
Eclipsa solară „inel de foc” va avea loc pe 2 octombrie. În ce zone va fi...
Useit
Publicat 01.10.2024
Unde se află mâna Sfântului Ciprian. Se sărbătorește pe 2 octombrie și este...
Redacţia.ro
Publicat 02.10.2024
Topul pensiilor din România. Care este este cea mai mare pensie în plată pe...
libertatea.ro
Publicat 02.10.2024
Chris Martin a vorbit despre viitorul trupei Coldplay: „Vom face doar 12 albume”
ZU
Publicat 02.10.2024
Clătite pufoase de post, preparate cu lapte vegetal
Hello taste
Publicat 02.10.2024
Ce este vernix caseosa și ce rol are în protejarea bebelușului imediat după...
Deparinti
Publicat 02.10.2024
Ce trebuiau să facă cei care au văzut-o pe femeia agresată de soț, în...
ziare.com
Publicat 02.10.2024
Cum arată acum iubita lui Christopher von Uckermann din trupa RBD. Artistul se...
Happy
Publicat 02.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Tipuri de cearcăne: prin ce se diferențiază și cum se tratează
Medicool
Publicat 02.10.2024
Naşul lui ”Bocciu” face acuzaţii halucinante! Rapid, incriminată pentru...
orangesport.ro
Publicat 26.09.2024