Mama bebeluşului de 8 luni care a murit, după ce a fost trimis acasă, acuzaţii grave la adresa medicului. Femeia crede că fetiţa ei ar fi putut fi salvată
O mamă face acuzaţii grave după ce bebeluşul ei de 8 luni a murit acasă. S-a întâmplat la două zile după ce medicii de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Baia Mare au refuzat să îl interneze şi i-au dat doar o reţetă pentru roşu în gât. La acelaşi spital, în urmă cu o săptămână, un alt bebeluş s-a stins după trei ore de la internare, iar poliţiştii fac anchetă pentru moarte suspectă. Rezultatul necropsiei arată că bebeluşul a murit de pneumonie și insuficienţă respiratorie.
De Simona Vasiac la 14.12.2022, 14:18Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate care au fost cauzele care au dus la decesul celor doi bebeluşi în vârstă de 8 luni.
Mama, acuzaţii grave după moartea fiicei sale
Spitalul vrea să vadă şi care a fost comportamentul medicului care se afla, sâmbătă, în urgenţă pentru că mama celei de-a doua fetiţe decedate ieri dimineaţă susţine faptul că medicul nu a avut un comportament adecvat, că a urlat la ea şi că s-a adresat pe un ton ridicat, iar mai apoi i-ar fi spus că ar fi trebuit să-i scadă febra acasă, lucru care ar fi trebuit să îl înveţe în maternitate ]n momentul în care a născut.
Poliţiştii au demarat şi ei o anchetă, iar mama intenţionează să îşi angajeze un avocat pentru a da în judecată şi a se adresa Colegilor Medicilor pentru a face lumină în acest caz. Cert este că necropsia va fi cea care va stabili ce s-a întâmplat cu exactitate şi care au fost cauzele decesului.