O mamă din Olt şi-a ucis în bătaie bebeluşul de două luni
O mamă din Olt, în vârstă de 24 de ani, a fost reţinută de autorităţi, după ce şi-a ucis în bătaie bebeluşul.
De Redactia Observator la 06.06.2020, 14:32- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Anca Anuța, a declarat că femeia și-a lovit fetița și a zguduit-o puternic, provocându-i un hematom la nivelul creierului. Pentru că micuța nu a tăcut și a continuat să plângă, mama sa a dat-o de marginea pătuțului și i-a fracturat coloana.
"Motivul agresiunilor a fost că fetița plângea. În urma loviturilor, aceasta a decedat", a precizat pentru Mediafax Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.
Femeia a dat iniţial vina pe celălalt copil, în vârstă de 2 ani, care ar fi tras bebeluşul din pat. Până la urmă, şi-a recunoscut fapta.
Femeia a fost reținută pentru 24 de ore pentru omor și va fi prezentată magistraților Tribunalului Olt cu propunere de arestare preventivă.
Femeia de naționalitate lituaniană are 24 de ani și locuia din anul 2018 în Stoenești. Vecinii spun că e posibil ca tânăra să fi suferit o depresie postnatală.
Iubitul ei este plecat în această perioadă în Marea Britanie.