A fost găsită Maria, minora de 13 ani dispărută fără urmă la Vâlcea. Fata era la iubitul ei, în Alba
Poliţiştii anunţă că au reuşit să o găsească pe Maria, o minoră în vârstă de 13 ani dată dispărută în urmă cu 5 zile, la Vâlcea. Fata se afla la domiciliul prietenului ei, din Alba.
De Cristian Ionescu la 11.08.2020, 16:45- Tânăra nu a dat niciun semn timp de cinci zile
- A fost găsită de poliţişti la locuinţa iubitului ei
În urma activităților desfășurate de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea s-a reușit identificarea numitei M. Maria, pe raza municipiului Alba-Iulia, din județul Alba.
Minora a declarat că a plecat voluntar de la domiciliul ei, la domiciliul prietenului ei din comuna Roșia Montană, din județul Alba.
Activitățile desfășurate au beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Alba și jandarmilor din cadrul I.J.J. Alba.
La data de 08 august, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, în data de 06 august a.c., numita Maria M., în vârstă de 13 ani, a plecat de la locuința bunicilor ei si nu a mai revenit.