Marian Drăgulescu poate concura la Campionatele Europene, transmite cardiologul gimnastului
Medicul cardiolog curant al lui Marian Drăgulescu, Oren Iancovici, directorul Centrelor de Excelenţă ARES, a declarat că în cazul gimnastului nu există niciun impediment sau o reţinere de a face orice activitate fizică susţinută şi de a participa la Campionatele Europene.
De Redactia Observator la 19.07.2018, 17:24Medicul cardiolog curant al lui Marian Drăgulescu, Oren Iancovici, directorul Centrelor de Excelenţă ARES, a declarat că în cazul gimnastului nu există niciun impediment sau o reţinere de a face orice activitate fizică susţinută şi de a participa la Campionatele Europene.
”Din punct de vedere medical, domnul Drăgulescu a fost tratat excepţional, a fost monitorizat de mai multe ori decât un pacient normal, tocmai pentru că stilul său de viaţă, ca sportiv de performanţă, impune alte condiţii faţă de un om obişnuit. Targetul lui şi al nostru este ca el să participe la Olimpiada de la Tokio în condiţii optime. Am semnat un document că este apt de a face activitate sportivă de performanţă şi din punctul nostru de vedere nu există niciun impediment sau o reţinere de a face orice activitate fizică susţinută şi de a participa la Campionatul European de la Glasgow” a declarat dr. Oren Iancovici, se arată într-un comunicat.
În comunicat se precizează că, în luna iunie, Marian Drăgulescu a fost diagnosticat cu aritmie cardiacă şi a fost tratat la Centrele de Excelenţă ARES, printr-o intervenţie minim invazivă (o ablaţie). Intervenţia a fost realizată de dr. Dimitrios Lysitsas, electrofiziolog în cadrul Centrelor de Excelenţă ARES, specialist cu experienţă internaţională la spitale din Grecia şi Marea Britanie. Ablaţia presupune introducerea unor catetere prin venele femurale şi înaintarea lor până la nivelul inimii, în atriul stâng, unde sunt localizate cel mai adesea aritmiile complexe. Utilizând o sursă de energie, cateterele ”ard” focarele electrice răspunzător de producerea artimiei.
Gimnastul român a beneficiat de investigaţii amănunţite înainte şi după intervenţie. A fost investigat cu ajutorul unui holter EKG de patru ori după intervenţia de ablaţie. Toate investigaţiile au arătat că aritmia a fost complet tratată, se precizează în comunicat.
Aritmiile cardiace apar la sportivii de performanţă, dar şi la oameni obişnuiţi, de la copii de 4,5 ani, până la adulţi. Ele nu pun viaţa în pericol, însă în timp pot afecta calitatea vieţii şi, netratate, pot duce la afecţiuni cardiovasculare mai grave. În cazul gimnasului Marian Drăgulescu, s-a optat pentru tratarea aritmiei pentru ca aceasta să nu afecteze performanţele inimii sale în viitor, iar sportivul să poată concura la capacitate maximă la viitoarele competiţii sportive.
Gimnastul Marian Drăgulescu a protestat, joi, în faţa sediului Ministerului Tineretului şi Sportului, faţă de decizia FR Gimnastică de a nu-l include în lotul pentru Campionatele Europene de la Glasgow din motive medicale.
Federaţia Română de Gimnastică a precizat, într-un comunicat, că nu poate încălca regulamentele naţionale şi internaţionale pentru a-l înscrie pe sportivul Maria Drăgulescu cu o afecţiune cardiacă, fără aviz medical de la INMS, la Campioantele Europene de la Glasgow.
Sursa: News.ro