Antena LIVE

Curs valutar

Anchetă la Spitalul Universitar București, după ce o asistentă medicală care a denunțat condițiile din spital a fost concediată

Avocatul Poporului va face o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), după ce asistenta medicală Mariana Luceanu, care a făcut greva foamei în luna august, a fost concediată.

De la 12.10.2018, 14:33
WhatsApp
Galerie (2)
Asistenta Mariana Luceanu a fost concediata, dupa ce a stat in greva foamei

Avocatul Poporului va face o anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB), după ce asistenta medicală Mariana Luceanu, care a făcut greva foamei în luna august, a fost concediată.

”Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi efectuează o nouă anchetă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti în legătură cu concedierea asistentei medicale care a făcut greva foamei acum câteva luni, în legătură cu condiţiile din unitatea spitalicească”, se arată, vineri, într-un comunicat de presă al Avocatului Poporului.

Asistenta Mariana Luceanu, care a făcut greva foamei alături de colegul său, Daniel Simion, în semn de protest față de condițiile improprii din Spitalul Universitar, a fost concediată joi de conducerea spitalului.

Pe acelaşi subiect

Avocatul Poporului reamintește că a mai făcut o anchetă în acest caz, în 23 august 2018.

”La finalul anchetei, în sala de şedinţe a fost chemat şi domnul Simion Daniel Petrică, însă reprezentanţii spitalului nu au dorit să ia parte la această întrevedere. Domnul Simion Daniel a susţinut că atât dumnealui, cât şi doamna Luceanu Mariana au renunţat la greva foamei, cel puţin până la finalizarea raportului de control al Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii.

De asemenea, a susţinut în continuare că la nivelul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti sunt o serie de nereguli, fără însă a prezenta vreo dovadă că a sesizat în scris conducerea spitalului sau alte organe abilitate cu privire la existenţa acestora”, se arată în comunicatul de azi al Avocatului Poporului.

Mariana Luceanu, concediată din cauza ”absenţelor nemotivate”

Asistenta de la Spitalul Universitar din Bucureşti care a făcut greva foamei a declarat, vineri, că a fost concediată pentru ”absenţe nemotivate”, dar susţine că adevăratul motiv este faptul că a adus în atenţia publicului problemele din unitatea medicală.

Reprezentanţii SUUB au transmis, vineri, într-o adresă, că Mariana Luceanu a lipsit în mod repetat de la serviciu, în perioada 6 – 20 august, încălcând prevederile contractului individual de muncă şi Regulamentul Intern.

Potrivit conducerii spitalului, asistenta nu ar fi la prima abatere disciplinară, mai fiind sancţionată de două ori până acum.

În replică, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a explicat faptul că decizia a fost luată de către Comisia de disciplină a unităţii, în concluziile căreia nu se poate interveni, însă afirmă că, în urma controalelor, s-a stabilit că o parte dintre aspectele sesizate de asistenta medicală Mariana Luceanu sunt adevărate.

În plus, Pintea a spus că s-a verificat modul de cheltuire a banilor la Spitalul Universitar, existând suspiciunea unor ”probleme de natură penală”.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024