Martori ai Revoluţiei de la Timişoara, dezvăluiri despre evenimentele de acum 30 de ani

Timişoara, 19 decembrie 1989. În urmă cu 30 de ani, Banatul fierbea de patru zile, de nerăbdare să-şi cunoască libertatea. Forţele de ordine făcuseră deja sute de victime printre manifestanţi. Spitalele erau pline de răniţi şi de cadavre. Iar medicii încercau, fără oprire, să salveze vieţi.

• Rezultate parţiale provizorii alegeri prezidenţiale 2024

Timişoara, 19 decembrie 1989. În urmă cu 30 de ani, Banatul fierbea de patru zile, de nerăbdare să-şi cunoască libertatea. Forţele de ordine făcuseră deja sute de victime printre manifestanţi. Spitalele erau pline de răniţi şi de cadavre. Iar medicii încercau, fără oprire, să salveze vieţi. Lazăr Fulger este unul dintre ei. Avea 39 de ani când Spitalul Judeţean din Timişoara s-a transformat într-o Unitate Medicală similară celor de război.

Lazăr Fulger, chirurg Spitalul Judeţean Timişoara: Primul bolnav pe care l-am operat eu a fost în seara de 17. Era student la liceul de chimie. A primit o rafală cred că în abdomen pentru că avea splina explodată, rinichiul explodat, colonul perforat, stomacul pe ambele feţe perforat. Mă întreba dacă asta e viaţa, dacă asta e toată viaţa?

Acestea au fost ultimele lui cuvinte. Tânărul student n-a mai putut lupta în sala de operaţii, aşa cum a făcut-o în stradă. Dar prin mâinile medicului Lazăr Fulger au trecut, atunci, zeci de răniţi pe care i-a salvat. 

Lazăr Fulger, chirurg Spitalul Judeţean Timişoara: Atunci au început să curgă răniţii şi împuşcaţii şi practic 17, 18 şi 19 s-a lucrat la foc continuu, nu s-a ieşit din spital

92 de împuşcaţi au ajuns în Spitalul Judeţean Timişoara în acele zile. 14 dintre ei au murit. În timpul în care medicii făceau tot posibilul să salveze cât mai mulţi oameni, Securitatea intra în spital şi încerca să bage "sub preş" ororile din stradă. 

Lazăr Fulger, chirurg Spitalul Judeţean Timişoara: A existat şi o tendinţă de a ne intimida, de a nu deveni sursă de informaţie pentru exterior

Dar asta nu i-a oprit nici pe medici, nici pe manifestanţi. În stradă, Timişoara începea să simtă gustul libertăţii. Cu orice preţ!

Gerhard Culman, muncitor în fabrică: Ne-au luat pe sus, fără voia noastră e clar. Ne-au dus în curtea Miliţiei de la acea vreme, ne-au pus în genunchi şi ne-au lovit cu parul. N-aveai voie să ridici capul, dacă încercai să ridici capul, mai primeai un par

Gerhard Culman a ieşit în stradă printre primii. Lucra la Fabrica Electrobanat, unde pe 16 decembrie muncitorii au intrat în grevă. De altfel, ei sunt cei care au pornit ceea ce avea să se numească, mai târziu, Revoluţia! A fost arestat în Piaţa Dacia din Timişoara şi dus la miliţie. Îşi aminteşte foarte bine bătăile primite şi umilinţele prin care a trecut. 

Gerhard Culman, muncitor în fabrică: V-a trebuit revoluţie? Vă dăm noi revoluţie! Ne-au băgat într-o celulă, nu aveam aer, am crezut că murim, eram ca peştele într-o conservă. Erau nişte animale, alfel nu pot să le spun

Gerhard a scăpat. A fost eliberat pe 20 decembrie şi, nu după mult timp, şi-a luat familia şi a plecat din ţară. În Germania. De-atunci, odată la cinci ani, revine în România la sfârşitul lunii decembrie. Ca să-şi aducă aminte unde a început, de fapt, totul. 

Gerhard Culman, muncitor în fabrică: Simt pentru Timişoara. E ca şi casa mea, chiar dacă sunt plecat de 30 de ani

72 de morţi a numărat Timişoara în zilele în care şi-a cerut libertatea în stradă. Până acum, nimeni nu a plătit pentru aceste crime. Nici pentru cele care-au urmat în restul ţării şi în Capitală. Astăzi, printr-o rezoluţie simbolică, Parlamentul European îi cere României să spună adevărul şi să îi tragă la răspundere pe vinovaţi.