Antena LIVE

Mascații au intrat peste un afacerist din București care a păcălit o adolescentă și și-a bătut joc de ea, terorizând-o (video)

Mascații au intrat peste un afacerist din București care a păcălit o adolescentă și și-a bătut joc de ea, terorizând-o. Bărbatul, împreună cu o complice, au fost reținuți.

De la 13.09.2020, 15:24

Poliţiştii au descins duminică, în Bucureşti, la două persoane bănuite de trafic de minori, pornografie infantilă, act sexual cu un minor, şantaj, violarea vieţii private şi inducerea în eroare a organelor judiciare, anunţă IGPR. Au fost puse în executare două mandate de aducere.

Din primele cercetări, a reieşit că cei doi oameni „ar fi întreprins, în perioada noiembrie 2019 – aprilie 2020, demersuri în vederea recrutării unei minore, de 16 ani, în scopul obligării acesteia la practicarea prostituţiei şi realizarea de materiale pornografice în beneficiul lor”.

„În acest scop, un bărbat, de 50 de ani, profitând de situaţia financiară şi familială problematică a minorei, ar fi indus-o pe aceasta în eroare, promiţându-i că îi va oferi ei şi mamei sale o viaţă lipsită de griji materiale. niţial, pentru a-i câştiga încrederea minorei, cel în cauză s-ar fi prezentat ca fiind om de afaceri cu relaţii în rândul unor persoane cunoscute în showbizul românesc şi s-ar fi oferit să îi ofere un loc de muncă la una dintre firmele pe care le administrează, precum şi să îi închirieze un apartament unde aceasta să poată locui cu mama sa în condiţii decente”, au transmis reprezentanţii IGPR, într-un comunicat de presă.

Sursa citată  mai spune că toate aceste favoruri ale bărbatului ar fi urmărit, în fapt, obţinerea acceptului victimei de a întreţine relaţii sexuale cu el, iar ulterior de a se prostitua în beneficiul său patrimonial.

Pe acelaşi subiect

„De asemenea, acesta, cu sprijinul unei femei, profitând de starea de dependenţă pe care ar fi indus-o minorei, aur fi determinat-o pe aceasta să realizeze fotografii şi video filmări, în care avea un comportament sexual explicit, pe care ulterior le-ar fi stocat în sisteme informatice şi alte mijloace de stocare a datelor informatice şi le-ar fi distribuit prin intermediul unor aplicaţii mobile de internet.

În scopul asigurării controlului permanent al activităţilor minorei,  bărbatul ar fi montat fără drept un sistem de supraveghere video, pe care l-ar fi disimulat în apartamentul pe care i l-ar fi oferit cu titlu de chirie acesteia şi unde locuia împreună cu mama sa”, mai arată comunicatul de presă.

Cele două persoane bănuite ar fi creat un mecanism de constrângere morală a victimei, determinând  presiune psihică constantă şi intensă asupra acesteia pentru a o determina să rămână în permanenţă în sfera de influenţă a bărbatului, dar, în acelaşi timp, să fie dispusă să întreţină raporturi şi acte sexuale cu diferite persoane, precum şi în scopul obţinerii unor sume de bani din activitatea de prostituţie pe care minora urma să o întreprindă în beneficiul său.

Astfel, cei doi ar fi ameninţat victima atât în mod direct, cât şi prin intermediul unor conturi false pe care şi le-ar fi creat pe diverse aplicaţii de socializare, că în cazul în care aceasta nu va presta serviciile sexuale solicitate, atât ea cât şi mama ei vor fi evacuate din apartamentul închiriat, nu va mai susţinută financiar, şi că materialele pornografice pe care le-ar fi deţinut cu aceasta vor fi prezentate în public.

Cele 2 persoane bănuite ar fi creat un personaj imaginar, care ar fi contactat-o în mediul online pe minoră, pentru a-i propune întreţinerea de relaţii sexuale contra cost şi care ulterior ar fi devenit o formă de şantajare a acesteia, prin intermediul său fiindu-i transmise diverse mesaje de ameninţare. 

În realitate, bărbatul ar fi încercat în acest mod să se asigure de faptul că minora nu va încerca să presteze eventuale servicii sexuale fără acordul său, mai transmise sursa menţionată.

Ulterior, pentru a-i determina o stare de vădită temere, bărbatul i-ar fi comunicat că l-ar fi ucis pe cel care ar fi încercat să o şantajeze, minora devenind în acest mod „complicea” sa la comiterea faptei de omor.

Pentru a continua presiunea psihică asupra acesteia, femeia ar fi creat un alt personaj imaginar, care s-ar fi prezentat a fi sora celui ,,ucis” şi care i-ar fi solicitat victimei să se supună bărbatului de 50 de ani, în caz contrar urmând a sesiza organele de urmărire penală cu privire la implicarea ei în comiterea faptei de omor imaginare.

În condiţiile în care minora ar fi refuzat să se mai conformeze dispoziţiilor bărbatului, în cursul lunilor martie şi aprilie 2020, cei 2 bănuiţi ar fi distribuit prin intermediul unor aplicaţii mobile de comunicare prin internet materialele pornografice care o vizau, atât unor colegi de liceu, cât şi dirigintei victimei, utilizând în acest scop inclusiv adresa de e-mail a liceului frecventat de minoră.

Minora nu i-ar fi precizat mamei sale sursa banilor destinaţi achitării chiriei apartamentului unde urmau să locuiască, spunându-i că aceştia provin din activităţi de make-up pe care ea le desfăşura.

Ulterior, bărbatul, în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare cu privire la gravitatea faptelor comise, ar fi formulat o plângere penală împotriva minorei şi mamei sale, cunoscând că faptele sesizate nu sunt reale, scopul fiind în fapt acela de a recupera telefonul mobil al victimei, pe care i l-ar fi oferit cadou, dar pe care ar fi fost stocate probe incriminatoare pentru acesta.

Odată cu sesizarea şi ulterior în cursul procesului penal, bărbatul ar fi prezentat în faţa organelor judiciare probe mincinoase, neadevărate.

„În concret, ar fi falsificat, trunchiat conţinutul conversaţiilor (mesajelor text) pe care le-ar fi purtat cu victima, în vederea susţinerii sesizării mincinoase, şi ar fi ticluit probe nereale, inventând într-un mod abil împrejurarea că persoane din anturajul minorei ar fi avut cunoştinţă despre existenţa unei sesizări penale formulate de acesta împotriva persoanei vătămate.  În urma percheziţiilor, au fost identificate şi indisponibilizate  5 telefoane mobile, 1 laptop, 1 tabletă, 1 memory stick, 7 cartele SIM şi înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, precum şi două ceasuri, în valoare de aproximativ 20.000 de lire sterline.

Cele 2 persoane bănuite au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, în vederea continuării cercetărilor în cauză”, conchide sursa amintită.

Ți-a plăcut acest articol?

Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce trebuie să știe toți românii care returnează ambalaje SGR. Este obligația...
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Orașul din România în care se mută tot mai mulți tineri și pensionari....
Fanatik.ro
Publicat 18.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
Adevărul despre CEL MAI CONSUMAT aliment de români! Doctorul Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 18.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Cum se simte premierul Robert Fico, după ce a fost împușcat de cinci ori. Noi...
spynews.ro
Publicat 18.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cel mai mare viciu al Mariei Cârneci. Interpreta de muzică populară nu s-a...
Click.ro
Publicat 18.05.2024
Clone AI ale rudelor decedate sunt vândute în China. Ce preț au copiile cu...
Useit
Publicat 18.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Ciclonul care afectează Europa ajunge și în România: „Ne așteptăm la un...
libertatea.ro
Publicat 18.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024