Maşină căzută în râpă în Maramureş. Un copac a salvat viaţa a trei pasageri, care riscau să cadă în Barajul Firiza
Un automobil condus de o femeie, în care se mai aflau doi copii, a derapat pe DJ 183 Baia Mare - staţiunea montană Izvoare şi s-a oprit într-un copac în apropiere de Barajul de acumulare Firiza din Munţii Gutâi, a informat, vineri, purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Adriana Şanta.
De Redactia Observator la 03.01.2025, 16:17- Un virus vechi alertează lumea medicală. Simptomele sunt similare cu cele ale gripei, dar şi cu cele ale coronavisurului. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- SURSE: PNL l-ar putea susţine pe Nicuşor Dan la prezidenţiale
"După sosirea forţelor de intervenţie, acestea au procedat la extragerea persoanelor implicate din autoturismul care în derapaj s-a oprit într-un copac, la câţiva zeci de metri de apa barajului (...) În interiorul autoturismului se aflau o femeie şi doi copii minori, care sunt evaluaţi medical la faţa locului", a spus Adriana Şanta.
Conform aceleiaşi surse, niciuna dintre persoanele evaluate nu a fost transportate la spital. La intervenţie a participat un echipaj de descarcerare şi prim ajutor medical al Detaşamentului de pompieri Baia Mare.