Antena LIVE

Curs valutar

Momentul în care maşina echipei Observator a fost atacată de susţinătorii lui Călin Georgescu, la protestul din Capitală

Mașina echipei Observator a fost atacată de protestatari în această dimineață, în timpul manifestației neautorizate din fața Parlamentului, unde s-au adunat mii de susținători ai lui Călin Georgescu. Protestatarii au smuls numărul de înmatriculare și capacele roților, în timp ce mulțimea cerea reluarea turului 2 al alegerilor și demisia actualului președinte. 

De la 10.01.2025, 14:02
WhatsApp
Vezi și:

La demonstraţie participă şi mai mulţi avocaţi care au iniţiat un demers prin care le cer judecătorilor CCR să revină asupra deciziei de anulare a turului 2 al alegerilor prezidenţiale. Este o adevărată mobilizare şi a forţelor de ordine pentru a se asigura că toată lumea rămâne în siguranţă.

La această oră s-au adunat peste 3.800 de protestatari în faţa CCR. Din mulţime unii dintre participanţi, au proferat ameninţări: „Aoleu, să vedeţi dacă-l interzic pe Georgescu ce o să fie atuncea! Doamne şi fereşte! O să ardă mulţi din parlamentari, numai să îndrăznească! Dar cu cred că îndrăznesc! Deci dacă îndrăznesc lucrul acesta, e gata! Pe ei, oameni buni! Acolo fără milă, la ascuţit topoare şi chestii”. 

Protestul de astăzi nu a fost lipsit de incidente. Mașina echipei Observator a fost vandalizată de manifestanți, care au smuls numărul de înmatriculare și capacele de la roți. Pentru a scăpa de mulțime, inginerul DSNG a demarat cu antena ridicată, o acțiune riscantă.

Manifestanţii au adus cu ei, pe lângă drapele ale României, cruci, fotografii ale lui Călin Georgescu dar şi o cutie în forma unui sicriu pe care au scris „DEMOCRAŢIA”. Mulţi dintre ei spun că nu participă la un protest, ci au venit să susţină demersurile făcute de avocaţii lui Călin Georgescu la Curtea Constituţională pentru a fi organizat al doilea tur de scrutin, după alegerile prezidenţiale din  24 noiembrie 2024. 

Călin Georgescu a plecat, joi, de pe aeroportul Henri Coandă din Bucureşti către Frankfurt unde a spus că va face demersuri la instituţiile europene. Deşi absent şi-a îndrumat susţinătorii să fie prezenţi la manifestaţia de astăzi. Sunt oameni veniţi din toate colţurile ţării pentru a cere reluarea turului. A circulat şi un zvon, zilele trecute, potrivit căruia, accesul protestatarilor din alte judeţe ar fi blocat, zvon care s-a dovedit fals. 

Precizările jandarmilor

Pe timpul desfășurării adunării publice de protest, în jurul orei 12:00, un grup de persoane s-a îndreptat spre zona în care erau dispuse echipele de transmisiune în direct ale unor televiziuni, cu scopul de a-și exprima nemulțumirile față de modul în care acestea prezintă opiniei publice anumite informații. 

Jandarmii au observat aceste acțiuni de agresiune și intimidare, motiv pentru care au intervenit pentru oprirea lor și aplicarea măsurilor legale care se impun. 

Astfel, au fost identificate două persoane implicate în această activitate ilegală, context în care a fost întocmit un act de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de "distrugere".

De asemenea, transmitem tuturor jurnaliștilor să apeleze la forțele de ordine din imediata apropiere, ori de câte ori sunt implicați în situații similare sau observă încălcări ale cadrului legal în vigoare. Totodată, jurnaliștii implicați în acest incident pot depune plângere la organele de poliție abilitate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

protest capitala protest parlament calin georgescu alegeri prezidentiale
Întrebarea zilei
Ați pierdut bani din cauza unui mesaj fals despre livrarea unui colet?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Orașul din România unde nu e bine să te muți astăzi. Deși se află într-o...
Fanatik.ro
Publicat 10.01.2025
Fenomenul ”food noise”: Cum scapi de gândurile obsesive legate de mâncare
spotmedia.ro
Publicat 09.01.2025
Anii chiar trec mai repede pe măsură ce îmbătrânim. Iată care este explicația
spotmedia.ro
Publicat 07.01.2025
Casa lui Mel Gibson din Malibu, MISTUITĂ de flăcări! „Când am ajuns acasă,...
Gandul
Publicat 10.01.2025
Putin ar plănui anexarea Belarusului, pentru a-i face pe ruși să uite gustul...
Adevărul
Publicat 09.01.2025
Premiera serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, în topul...
A1
Publicat 10.01.2025
Horoscopul zilei de 11 ianuarie 2025. Leii se bucură de reușitele lor. Află ce...
CaTine
Publicat 10.01.2025
Marius Niţă i se alătură Geaninei Ilieş la pupitru Ştirilor Antena Stars
spynews.ro
Publicat 10.01.2025
"Noi am făcut o analiză a votanților lui Călin Georgescu". Ce a remarcat Remus...
GSP
Publicat 09.01.2025
Animalul rar care și-a făcut apariția pe Lacul Morii din Capitală....
Click.ro
Publicat 10.01.2025
Cele mai bune gadgeturi de la CES 2025: tehnologia care modelează viitorul
Useit
Publicat 09.01.2025
"Nu mai dați de pomană pentru morți. Mortul nu mănăncă, nu bea."...
Redacţia.ro
Publicat 09.01.2025
Consiliile Județene au cheltuit peste 2 milioane de euro pe servicii juridice în...
libertatea.ro
Publicat 10.01.2025
Lady Gaga și-a uimit fanii cu noul ei look, chiar înainte de lansarea celui...
ZU
Publicat 10.01.2025
Beef Wellington. Rețeta clasică de care ai nevoie pentru o masă sofisticată
Hello taste
Publicat 10.01.2025
Cum să fii un tată prezent: sfaturi pentru a construi o relație puternică cu...
Deparinti
Publicat 10.01.2025
George Simion începe să plătească facturile pentru rezultatul de la...
ziare.com
Publicat 10.01.2025
Blanca Soto reapare în mediul online la 1 an de când se presupune că a devenit...
Happy
Publicat 10.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Alexandru Rafila a dat declarații despre virusul HMPV, confirmat deja în...
Medicool
Publicat 10.01.2025