Maşină în flăcări pe o şosea din Vâlcea. Şoferul şi cei doi pasageri s-au salvat în ultima clipă
În judeţul Vâlcea, pe DN7, pe raza localităţii Golești o maşină a luat foc în mers, iar trei persoane au fost la un pas de moarte.
De Redactia Observator la 15.06.2024, 13:23Şoferul şi alţi doi pasageri au reuşit să iasă la timp. Au cerut imediat ajutor la 112, iar un echipaj de pompieri a venit să lichideze focul. Maşina, însă, a fost cu totul mistuită de flăcări, a ars până la fier. Cauza probabilă a izbuncnirii focului este un scurtcircuit la instalaţia electrică.