Zeci de maşini distruse, copaci smulşi, acoperişuri luate de vânt. Furtuna a lovit cu o forţă devastatoare, în Constanţa (Video)
De Veronica Micu la 04.08.2019, 09:35O furtună extrem de violentă a lovit pe litoral, la scurt timp după ce meteorologii au emis codul portocaliu de ploi torenţiale, grindină şi vijelii, în Constanţa şi Tulcea.
Vântul a lovit cu o forţă devastatoare, în unele zone atingând şi 100 de km/oră.
În timpul urgiei, care a durat mai puţin de jumătate de oră, au fost smulși copaci din rădăcină care au căzut peste cabluri electrice și peste mașini, au fost inundate și blocate străzi, iar acoperișuri au fost luate de vânt.
Un arbore imens a fost pur şi simplu smuls din rădăcini şi aruncat în apartamentele oamenilor.
După vijelie, oamenii au ieşit pe stradă, în mijlocul dezastrului.
"Ca în filmele horror, de groază. Mai ales ţinând cont că dacă era un copil sau cineva, deci era pasibil de o moarte violentă. Doamne fereşte!", spune un localnic înspăimântat.
"A început vijelia şi după aproximativ 5 secunde a căzut pe maşină, dar prietenul meu era în maşină în timp ce parca. Pe el l-a prins în maşină", a declarat altcineva.
Oamenii au surprins imagini apocaliptice.
Peste 150 de apeluri au fost date la 112 în mai puţin de o oră. Mesajul RO-alert a fost trimis după urgie. Este anchetă acum la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Reprezentanţii ISU Dobrogea şi-au cerut scuze, iar ofiţerul vinovat ar putea fi cercetat disciplinar.
Tot pe litoral, în mijlocul zilei, turiştii din Eforie Nord au fost martorii unui fenomen meteo neobişnuit. O trombă marină s-a format în largul Mării Negre.
Probleme au fost şi în alte judeţe. În Tulcea, o căruţă a fost surprinsă de viitură, iar un copil luat de ape. Pompierii au reuşit să-l găsească la 5 kilometri distanţă.
Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și