Maşini distruse, în toiul nopţii, de un grup de tineri din Suceava. Cum şi-au găsit oamenii autoturismele
Poliţiştii din Suceava au demarat o anchetă, după ce au fost sesizaţi cu că mai mulţi tineri distrug numerele de îmnatriculare ale unor autoturisme parcate. La faţa locului s-a constatat că, pe o altă stradă, au fost distruse şi alte autorurisme, la unele fiind afectată caroseria, iar la altele parbrizele. Numărul maşinilor afectate nu a fost deocamdată comunicat.
De Redactia Observator la 05.11.2024, 12:10”În această dimineaţă, in jurul orei 05:00, un bărbat de 43 de ani din municipiul Suceava a sesizat prin SNUAU 112 faptul că a observat pe geamul apartamentului nişte tineri care distrugeau numerele de înmatriculare ale unor vehicule parcate în proximitatea blocului în care locuieşte. Patrula de poliţie ajunsă la faţa locului a identificat mai multe autoturisme parcate care prezentau distrugeri la nivelul suporturilor şi numerelor de înmatriculare, pe o altă strada din acelaşi cartier fiind identificate alte autoturisme parcate cu urme de distrugere la nivelul caroseriei sau parbrizelor”, a transmis, marţi, IPJ Suceava.
Sursa citată a precizat că s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi s-a constituit o echipă operativă formată din poliţişti judiciaristi şi de ordine publică, reuşindu-se stabilirea unui cerc de suspecţi, fiind identificate trei persoane bănuite de comiterea faptelor.
La ora transmiterii acestei ştiri este continuată ancheta şi audierile.