Medicii Spitalului Militar dau detalii despre operația suferită de Klaus Iohannis la umărul stâng
Spitalul Militar Central din București a venit cu informații despre operația suferită de Klaus Iohannis la umărul Stâng. Medicii spun despre o intervenție minim invazivă artroscopică și precizează că totul a decurs fără probleme.
De Redactia Observator la 25.10.2018, 23:11Spitalul Militar Central din București a venit cu informații despre operația suferită de Klaus Iohannis la umărul Stâng. Medicii spun despre o intervenție minim invazivă artroscopică și precizează că totul a decurs fără probleme.
Detaliile privind operația la care a fost supus Klaus Iohannis au fost furnizate de Spitalul Militar într-un comunicat.
”Astăzi, 25 octombrie a.c., președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, a fost internat în Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC), în vederea efectuarii unei intervenții minim invazive artroscopice la umărul stâng.
Intervenția a decurs fără probleme. Pacientul urmează tratament antialgic, antiinflamator și antibioterapie cu spectru larg, începând, încă din această seară, în post-operator, procedurile de recuperare fizică, conform protocolului aplicat în cazul unui astfel de tratament chirurgical.
Anterior, domnul președinte al României a fost supus aceleași proceduri minim invazive artroscopice și pentru tratamentul afecțiunilor suferite la nivelul articulației umărului drept”, a precizat Spitalul Militar.