Avertizare prin sistemul RO-ALERT, după incendiul uriaş de la Târgovişte: "Rămâneţi în incinte!"
Sistemul naţional de avertizare RO-ALERT a fost folosit astăzi pentru prima dată, după ce un incendiu uriaş a izbucnit la Târgovişte, la o fabrică de mobilă.
De Redactia Observator la 15.11.2018, 20:01Sistemul naţional de avertizare RO-ALERT a fost folosit astăzi pentru prima dată, după ce un incendiu uriaş a izbucnit la Târgovişte, la o fabrică de mobilă.
Astfel, pentru protejarea populației posibil a fi afectată de fumul rezultat din incendiu, IGSU a transmis un mesaj avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.
Zona de transmitere a cuprins celulele de telefonie mobila din municipiul Targoviste.
"Incendiu fabrica de mobila cu degajari mari de fum. Pentru asigurarea protectiei, ramaneti in incinte, inchideti geamurile si nu va expuneti la fum. Respectati recomandarile pompierilor! DSU/IGSU", a fost mesajul transmis de IGSU prin RO-ALERT.
Este prima dată când se foloseşte sistemul RO-ALERT pentru o situaţie reală.
Sistemul RO-ALERT permite difuzarea de mesaje de tip Cell Broadcast pentru avertizarea și alarmarea populației în situații de urgență, conform prevederilor legale.
Sistemul RO-ALERT este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile.
Sistemul RO-ALERT este implementat pe teritoriul României de către Ministerul Afacerilor Interne, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și cu suportul tehnic al Serviciului de Telecomunicații Speciale.