Un microbuz s-a rupt în două la Braniştea, spulberat de TIR (Video)
Un grav accident rutier s-a produs în această dimineaţă pe DN 25, la Braniștea, în județul Galați. Trei persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR.
De Veronica Micu la 08.10.2019, 12:15Un grav accident rutier s-a produs în această dimineaţă pe DN 25, la Braniștea, în județul Galați. Trei persoane au fost rănite, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un TIR.
Din primele informaţii, se pare accidentul a avut loc din cauza unei depășiri neregulamentare.
În urma impactului extrem de puternic, şoferul microbuzului a fost rav rănit.
Alte două victime au traumatisme minore.
La faţa locului au intervenit echipajul SMURD tip C, echipajul SMURD tip B, o ambulanță SAJ și o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Galați, precizează ISU.
Microbuz rupt în două la Braniştea, spulberat de TIR
Toți răniții au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Galați.
Poliția Rutieră Galați face cercetări la locul accidentului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs acesta.
Circulația s-a reluat pe un singur fir, alternativ, sensul spre Tecuci fiind închis în continuare.