Antena LIVE

Curs valutar

Ministrul Apărării RĂSPUNDE amenințărilor lui Rogozin: ”Noi trebuie să ne protejăm interesele naționale” (VIDEO)

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, duminică, în emisiunea „Descoperiți” de la Antena 3, România este o țară membră NATO care trebuie să-și apere interesele.

De la 30.07.2017, 20:04
WhatsApp

Ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, a declarat, duminică, în emisiunea „Descoperiți” de la Antena 3, România este o țară membră NATO care trebuie să-și apere interesele.

În contextul în care Dmitri Rogozin a făcut afirmații dure la adresa României, ministrul Apărării a spus că „nu este cazul să escaladăm noi prin alte declarații ceea ce a spus domnul Rogozin”.

„Suntem membrii ai NATO și ai Uniunii Europene și comportamentul nostru ca țară se desfășoară în limitele obligațiilor pe care le avem cu cele două structuri euro-atlantice. Scutul de la Deveselu nu este ofensiv, este defensiv,  iar consolidarea capacităților noastre de apărare nu înseamnă că intrăm într-o logică de agresiune, ci într-o logică a apărării intereselor naționale”, a mai precizat Adrian Țuțuianu.

„Rusia este în situația în care încearcă să își afirme statutul de putere, iar noi trebuie să ne protejăm interesele naționale. Eu rămân în aceeași notă a decenței la care mă obligă funcția pe care o am”, a mai precizat ministrul, scrie antena3.ro.

Declarațiile ministrului Alărării vin în contextul în care vizita vicepremierului Dmitri Rogozin la Chişinău şi apoi în Transnistria a eşuat vineri din cauza refuzului României de a permite avionului de pasageri să traverseze spaţiul său aerian. Aeronava a fost redirecţionată către Minsk, după ce a survolat un timp spaţiul aerian al Ungariei. Din capitala belarusă, vicepremierul s-a întors la Moscova cu o cursă Aeroflot.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

tutuianu ministerul apararii rogozin amenințări
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
Ce sport extrem a practicat Călin Georgescu, surpriza prezidențialelor
GSP
Publicat 25.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Ce avere are Călin Georgescu. Câștigătorul primului tur își ține banii...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Entuziasm la Moscova, după alegerile din România: Călin Georgescu este numit...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024