Trei minori jefuiți de telefoane de doi tineri, pe stradă
Polițiștii din Iași informează că au identificat doi bărbați, bănuiți de tâlhărie calificată. Aceștia au fost reținuti, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, după ce au jefuit trei minori, pe stradă, furându-le telefoanele mobile.
De Cristian Ionescu la 11.05.2020, 13:15- Minorii, jefuiți de telefoane pe stradă
- Tâlharii i-au amenințat cu cuțitul
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași, au identificat doi bărbați, de 33 de ani, respectiv 30 de ani, ambii din municipiul Iași, bănuiți de comiterea a trei infracțiuni de tălhărie calificată.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, în timp ce s-ar fi aflat pe raza municipiului Iași, au pretins că sunt polițiști, apoi, folosirea unui cuțit, aceștia ar fi deposedat trei minori de telefoanele mobile, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.800 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat parțial, fiind restituit persoanelor vătămate.
"În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 24 aprilie a.c., cei doi bărbați cercetați pentru tâlhărie calificată au fost reținuți de polițiști, pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iași. La data de 25 aprilie a.c., aceștia vor fi prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași", informează polițiștii.