Minune tehnică! TRENUL cu levitaţie electromagnetică a atins o viteză RECORD
Un prototip al viitorului tren japonez cu levitație electromagnetică (maglev) a atins marți viteza de 603 de kilometri pe oră - un record pe plan mondial, a informat compania feroviară niponă Central Japan Railways
De Redactia Observator la 21.04.2015, 10:54Un prototip al viitorului tren japonez cu levitație electromagnetică (maglev) a atins marți viteza de 603 de kilometri pe oră - un record pe plan mondial, a informat compania feroviară niponă Central Japan Railways
Testul a fost efectuat cu persoane la bord în cursul dimineții.
"Viteza de 603 km/h a fost menținută timp de 10,8 secunde" în timpul traversării unui tunel, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, care a subliniat că este o "premieră mondială".
Proba a fost realizată pe o linie specială de 42,8 kilometri la Yamanashi (centrul Japoniei) unde este dezvoltat de mulți ani acest tren 'maglev' . Trenul japonez cu levitație magnetică a atins joi viteza de 590 de kilometri pe oră, marcând un nou record mondial pentru acest tip de vehicul.
Trenurile maglev utilizează câmpurile magnetice pentru a-și asigura propulsia. Spre deosebire de trenurile clasice, nu există contact cu șina, ceea ce reduce forța de frecare și permite atingerea unor viteze foarte mari.
Ultimul model maglev a străbătut peste un milion de kilometri în perioada de probe, potrivit companiei, care prevede deschiderea în 2027 a primei linii de tren cu levitație magnetică care va lega capitala Tokyo de orașul Nagoya.