Antena LIVE

Curs valutar

Video

Misterul obiectului luminos văzut pe cer, la Tuzla, a fost elucidat. Ce era de fapt

Mister la Constanţa. Un glob extrem de luminos şi strălucitor a staţionat deasupra oraşului aproape o oră. Ce să fie - s-au întrebat atât localnicii, cât şi piloţii sau controlorii de trafic aerian. Obiectul nu era nici avion, nici dronă, nici "OZN". După o noapte de conspiraţii, specialiştii au ajuns la concluzia că era planeta Venus.

De la 10.12.2024, 17:26
WhatsApp
Vezi și:

Obiectul străin a fost observat prima dată în jurul orei 18:00, în apropierea Aeroportului Tuzla. Pilotul unei aeronave care venea dinspre platformele maritime, a alertat turnul de control: "Nu avem niciun semnal pe GPS, dar este o lumină puternică, o lumină albă".

Lumină misterioasă pe cer, la Tuzla

"La întoarcere din zborul acesta de antrenament ne-a anunţat că a pierdut semnalul GPS. Apoi ne-a întrebat dacă avem o aeronavă pe finală la Aeroportul Tuzla pentru că vede o lumină foarte puternică înspre aeroport", spune George Halichia, manager operațional la aeroport.

Lumina era atât de puternică, încât a putut fi văzută şi de piloţii din Bucureşti: "Poate vedea cineva această fantă de lumină? Cred că e UFO. Da, toată lumea. Dar ce este? Nu poate fi o rachetă, este prea încet. Sigur e UFO".

Pe acelaşi subiect

Ce era de fapt obiectul luminos

Primul lucru la care s-au gândit specialiştii a fost o aeronavă, însă ipoteza a picat repede. Timpul de staţionare a corpului luminos a fost de aproape o oră. "A doua variantă a fost planeta Venus, dar părea mult mai mare decât se vede Venusul în mod normal. Este probabil cel mai ciudat lucru pe care l-am văzut", adaugă George Halichia, manager operațional la aeroport.

"A ţinut câteva zeci de minute. E puţin probabil să fie vorba de un deşeu spaţial. Acestea cad, se aprind şi în câteva secunde, se sting, se topesc", a explicat Adrian Bîlbă, doctor în științe.

În cele din urmă, oamenii de ştiinţă au tranşat problema - era planeta Venus, care a fost mai vizibilă decât de obicei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

lumina tuzla cer ozn planeta venus
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025