Moarte stupidă în Neamţ. Un bărbat a băut benzina pentru drujbă în loc de bere, după ce a confundat sticla. Ginerele l-a găsit la pământ
Gestul stupid care i-a provocat moartea. Un bărbat din Neamţ a confundat sticla de bere cu sticla de benzină şi a murit. Ginerele său a fost cel care a tras alarma, după ce l-a găsit căzut la pământ. Medicii nu au mai avut ce să facă.
De Redactia Observator la 16.03.2023, 12:48Miercuri, în jurul orei 16:30, polițiștii Secției de Poliție Rurală Săvinești au fost sesizați prin apel de urgență, de către un bărbat de 39 de ani, din Dochia, cu privire la faptul că socrul său a băut accidental benzină și a decedat.
Deplasaţi la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe bărbatul care nu prezenta urme de violență. Însă, acesta nu a mai putut fi salvat, iar cadrele medicale au fost nevoite să constate decesul.
Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei. Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.