"N-am făcut nimic!" Călugăr pus la pământ și încătușat de polițiștii din Constanța, chiar în fața Arhiepiscopiei Tomisului
Incident dramatic în plină zi, în Constanța, chiar în fața Arhiepiscopiei Tomisului. Un călugăr a fost pus la pământ și încătușat de polițiști, după ce ar fi avut o cădere nervoasă și a devenit recalcitrant cu aceștia, informează reporterul Observator Andreea Filip.
De Monica Palade la 05.07.2022, 10:16Bărbatul a fost cel care a sunat la 112, susținând că are un conflict cu o șoferiță, care ar fi condus prea aproape de bordura pe care se afla. Sosiți la fața locului, oamenii legii l-au găsit pe bărbat extrem de nervos și agresiv verbal la adresa acestora. Polițiștii au pornit după el, moment în care l-au pus la pământ și au încercat să îl încătușeze. „N-am făcut nimic, n-am lovit pe nimeni”, striga în tot acest timp bărbatul.
Călugărul a fost internat la Psihiatrie, după căderea nervoasă
La fața locului s-a deplasat și un echipaj de pe ambulanță, care a încercat să îl cameze și să îl facă să devină cooperant. „Există vreo lege care să îmi spună să intru în ambulanță? Facem cum spun eu, în beneficiul meu. Întâi să îmi dea asta jos. Întâi cătușa jos”, le-a spus călugărul celor care încercau să îl ajute.
Arhiepiscopia a confirmat că este un călugăr de la catedrală, care ar fi avut un moment de cădere nervoasă, psihică. „La catedrală a ajuns ca orice călugăr, fiind tuns în monahism, conform procedurilor canonice. Adică are un dosar de intrare în călugărie. Statutul BOR nu cere la călugărie un control psihologic, ca în multe alte domenii. (...) Așteptăm un diagnostic. Noi vrem să-l susținem să-l recuperăm. Poate e ceva de moment. În funcție de diagnostic, vedem ce va fi”, a declarat Eugen Tănăsescu purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.
- Doi soţi din Călimăneşti, scandal de proporţii. Femeia a spart geamurile casei şi maşinii cu o lopată: "Mi-ai...
- Bătaie cu pumni şi picioare în plină stradă, în Baia Mare. Patru prieteni s-au luat la omor după ce au băut...
- "E plin de sânge, i-a aruncat cu bordura în mașină". Doi șoferi s-au luat la bătaie pe o șosea din...
Se pare că bărbatul, despre care se crede că ar fi fost internat la Vatra Dornei și ar fi fost în evidențele unui psihiatru, refuză medicamentația. Potrivit SAJ, pacientul a fost internat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
Ce spun polițiștii
Astăzi, în jurul orei 16.00, polițiști din cadrul Secției 3 au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că ar fi avut un conflict spontan cu o femeie. Deplasați la fața locului, polițiștii l-au identificat pe bărbatul în cauză, care ar fi avut un conflict cu o femeie referitor la faptul că aceasta ar fi condus un autoturism prea aproape de bordura pe care se afla bărbatul.
Din momentul în care a fost legitimat, bărbatul a manifestat un comportament recalcitrant și agresiv verbal, moment pentru care a fost imobilizat, acesta acceptând ulterior să coopereze cu forțele de ordine.
Bărbatul a fost transportat la Secția de Neuropsihiatrie a Spitalului Județean Constanța.
Acesta a fost sancționat cu amendă în valoare de 800 de lei, la Legea 61/1991, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice și adresarea de injurii.