Neatenţia la volan a făcut trei victime. Un băiat de 12 ani şi un bătrân au murit, iar o fată în satre gravă la spital
Neatenţia la volan a făcut trei victime. Un băiat de 12 ani şi un bătrân au murit, iar o fată a ajuns la spital cu răni grave. În primul caz, petrecut în Vaslui, copilul a furat cheile maşinii şi s-a dus să-şi aştepte fratele mai mare, care venea din străinătate.
De Redactia Observator la 10.07.2019, 10:03Neatenţia la volan a făcut trei victime. Un băiat de 12 ani şi un bătrân au murit, iar o fată a ajuns la spital cu răni grave. În primul caz, petrecut în Vaslui, copilul a furat cheile maşinii şi s-a dus să-şi aştepte fratele mai mare, care venea din străinătate. La întoarcere însă, tânărul s-a urcat la volan, cu toate că nu avea permis, şi a provocat un accident, în care fratele său mai mic a murit. Şoferul a fost reţinut de poliţişti.
Tatăl nu era acasă în momentul în care fiul său cel mic s-a urcat la volanul maşinii. Împreună cu mama sa, un frate şi un unchi, a mers să-l întâmpine pe celălat frate, care tocmai se întorsese din Marea Britanie.
Pe fondul vitezei excesive a intrat într-un stâlp, după care maşina a rămas pe cupolă. Băiatul de 12 ani a suferit răni grave. Deşi l-au resuscitat mai bine de o oră, medicii nu l-au mai putut salva.
Fratele care a condus nu avea permis. El a fost reţinut şi va fi dus în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.
Accident grav şi la Suceava, un bărbat de 69 de ani a murit după ce a fost lovit de un camion, pe o trecere de pietoni.
Pe camerele de supraveghere se vede cum camionul opreşte şi lasă doi pietoni să traverseze. Pe bătrânul care venea în fugă, şoferul a declarat însă că nu l-a văzut.
Iar în judeţul Gorj, în localitatea Licurici, o fată de 14 ani a fost lovită de o maşină în timp ce traversa neregulamentar strada. Copila a fost rănită şi a ajuns la spital.