Nicoleta a murit înainte de Anul Nou după ce a născut gemeni. Tânăra avea 25 de ani şi era fostă Miss
Tragedie înainte de Anul Nou. O tânără din Târgovişte a murit imediat după ce a născut două fetiţe, gemene.
De Redactia Observator la 03.01.2023, 09:18Decesul Nicoletei a survenit imediat după naştere, la Maternitatea Giuleşti. Potrivit targovistenews.ro, femeia a născut prin cezariană, iar apoi a suferit un infarct. Medicii au încercat să o resusciteze, dar eforturile lor au rămas fără rezultat.
Trupul tinerei a ajuns la IML, iar medicii legişti vor stabili cu exactitate ce anume a provocat infarctul. Nicoleta avea 25 de ani, era originară din Dâmboviţa, dar locuia în Bucureşti. În 2016 a câştigat titlul de Miss Adolescenţa.