Antena LIVE

Noi detalii de la şcoala "Nicolae Titulescu". Elevul acuzat de viol a fost consiliat în trecut, dar a continuat să-şi terorizeze profesorii, colegii şi părinţii

Noi acuzaţii şocante ies la lumină la şcoala unde un elev ar fi fost violat de două ori. O altă mamă susţine că fiul ei a fost lovit şi umilit de acelaşi băiat care l-a abuzat sexual şi pe celălat copil. Abuzurile au avut loc în anul 2022. Femeia spune că a sesizat cinci instituţii, inclusiv poliţia. Nu este singura care s-a plâns. Părinţii, profesorii şi diriginta copilului agresor au depus la vremea respectivă mai multe sesizări scrise la conducerea şcolii, dar şi la Inspectoratul Şcolar. 

De la 07.03.2024, 14:33

Din documente reiese că primul abuz a avut loc în mai 2022, a doua agresiune a avut loc în toamna aceluiaşi an, iar în ianuarie 2023, agresorul ar fi părăsit şcoala. Surse Observator spun că acesta era deja în vizorul DGASPC.

Mama copilului abuzat fizic şi psihic a depus mai multe sesizări atât la direcţiunea şcolii, la conducerea Inspectoratului şcolar cât şi la poliţie. 

Din documente reiese că este vorba despre un copil cu probleme comportamentale, un copil cu un limbaj licenţios atât cu profesorii, cu părinţii cât şi cu colegii. Potrivit aceloraşi surse, elevul are o atitudine agresivă şi care, deşi a fost consiliat de multe ori, a continuat să aibă probleme comportamentale. 

Între timp, la Primăria Sectorului 1, consilierii locali s-au adunat pentru o discuta despre numărul mic al paznicilor la aceaştă şcoală. De la ora 18:00, reprezentanţi ai primăriei vor veni la şcoală pentru a discuta cu conducerea instituţiei, dar şi cu părinţii fix despre această problemă. 

Noua directoare a declarat, miercuri, că are un set de măsuri de siguranţă pe care îl va implementa pentru a evita astfel de situaţii în viitor. 

Ți-a plăcut acest articol?

scoala nicolae titulescu elev agresat scoala
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024