Nuntă de interlopi români, însângerată în Germania. Un bărbat şi-a executat socrul în faţa a 200 de invitaţi, după ce soţia lui l-ar fi înşelat cu un rival
Doi români au fost protagoniştii unor scene de groază la o nuntă din Germania! Un interlop şi-a executat socrul, în stil mafiot, sub privirile şocate ale celor 200 de invitaţi. Victima este un membru al clanului Cârpaci din Timişoara. În toată nebunia, unii invitaţi au apucat să filmeze momentul împuşcăturilor.
De Iulia Pop la 25.03.2025, 17:38După oribila crimă, ucigaşul a fugit în Franţa, acolo unde s-a şi predat autorităţilor.
Conflictul ar fi pornit din cauza unei femei, membrii clanului Cârpaci participau la această nuntă de peste 200 de invitaţi în Nuremberg în momentul în care şi-a făcut apariţia agresorul. A venit cu o maşină, a coborât din ea şi a descărcat un întreg, apoi imediat a fugit, a trecut în Franţa şi s-a predat în dimineaţa următoare la o secţie de poliţie.
Nuntă de interlopi însângerată
Victima a fost preluată de echipaje medicale şi a ajuns iniţial în stare extrem de gravă la spitalul din Nuremberg, însă a murit la scurt timp. Situaţia a fost tensionată inclusiv în faţa spitalului şi a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine, după ce rudele au devenit recalcitrante. Anchetatorii germani merg inclusiv pe ipoteza unei crime cu premeditare, exista o rivalitate între cele două clanuri. Agresorul e originar din Lugoj, dar era stabilit de ani buni în Franţa. Acum se fac demersuri pentru extrădarea sa, astfel încât să ajungă în faţa poliţiştilor din Germania.
Scandalul dintre cele două clanuri ar fi pornit după ce soţia criminalului se tot refugia la tatăl său în Germania, unde avea un amant. Bărbatul a aflat şi au ajuns astfel la judecata ţigănească. Decizia a fost ca amantul să-i dea soțului 40.000 de euro, iar tatăl fetei, 20.000 de euro, pentru că nu a avut grijă de ea. Amantul a plătit, însă tatăl a refuzat. Căldăraș a vrut sa se răzbune, a mers la nunta unde știa ca e și socrul, a intrat, a mers direct la masa unde era Petrișor Cârpaci și a tras 5 gloanţe