O adolescentă dată dispărută în Vaslui, găsită în Iaşi în timp ce întreținea relații intime cu iubitul ei și prietenul acestuia într-o parcare
O adolescentă de 14 ani, dată dispărută în Vaslui, a fost descoperită de poliţişti într-o zonă industrială din Iaşi, unde întreţinea relaţii intime cu iubitul ei şi prietenul acestuia. Descoperirea a fost făcută, după ce un paznic de la o societate comercială a auzit-o pe tânără ţipând şi s-a gândit la ce este mai rău.
De Redactia Observator la 01.09.2022, 12:06Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au descoperit în cabina unui TIR pe adolescentă, iar lângă camion pe cei doi bărbaţi de 19 şi 25 de ani. Unul dintre ei fiind chiar iubitul tinerei, informează BZI. Poliţiştii i-au condus pe cei doi la audieri, unde li s-au întocmit dosar penal pentru act sexual cu un minor.
Ce spun poliţiştii
„În noaptea de 30 spre 31 august a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 4 Poliție Iași au fost sesizați cu privire la faptul că doi tineri și o tânără întrețin relații sexuale într-o parcare din municipiul Iași. Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat cele trei persoane, respectiv o minoră și doi tineri, de 19 ani și 25 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții IPJ Iași.