O bătrânică de 82 de ani din Satu Mare a rămas fără agoniseala de-o viaţă. Hoţul i-a furat din casă 90.000 de lei
Un bărbat din Bihor a crezut că a dat lovitura vieţii lui în casa unei bătrâne din Satu Mare. I-a furat din casă 90.000 de lei, însă nu a durat mult până când a fost prins de poliţişti. Hoţul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
De Redactia Observator la 25.01.2023, 16:06Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Carei-Secţia Poliţie Rurală Petreşti, au fost sesizaţi despre faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuinţa unei femei de 82 de ani, din localitatea Tiream, de unde ar fi sustras suma de 90.000 de lei, a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, potrivit Agerpres.
Hoţul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru furt calificat
În urma desfăşurării activităţilor informativ-operative a fost identificată, pe raza judeţului Bihor, persoana care ar fi săvârşit fapta, fiind vorba despre un bărbat de 46 de ani, domiciliat în localitatea Valea lui Mihai.
Iniţial bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.