O depăşire periculoasă aproape i-a costat viaţa pe doi şoferi din Teleorman. 4 persoane rănite în urma impactului teribil
Patru persoane au fost rănite într-un accident provocat de o depăşire neregulamentară pe DJ 504, între Alexandria şi Lăceni, informează, miercuri, IPJ Teleorman.
De Redactia Observator la 03.07.2024, 11:31Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Cum s-a produs accidentul
"Un bărbat (de 32 de ani, din comuna Orbeasca) care conducea un autoturism, din direcţia Lăceni către Alexandria, ar fi efectuat o manevră neregulamentară de depăşire a unei autoutilitare conduse de către un bărbat de 24 de ani, domiciliat în comuna Nanov, judeţul Teleorman. În acel moment, şoferul (35 de ani, din comuna Băbăiţa, judeţul Teleorman) unui al treilea autoturism, condus regulamentar, din sens opus, ar fi încercat să efectueze manevre de evitare a coliziunii, însă conducătorul primului autoturism ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu acesta, ulterior părăsind carosabilul şi lovind un copac", precizează IPJ Teleorman.
Conform sursei citate, în în accident au fost rănite patru persoane, conducătorii autovehiculelor între care s-ar fi produs impactul şi câte un pasager din respectivele autoturisme (femeie în vârstă de 21 de ani şi bărbat de 27 de ani). Accidentul a avut loc marţi seara, în jurul orei 21:30.
Rezultatele testărilor cu aparatul etilometru au evidenţiat faptul că niciunul dintre conducătorii auto nu se afla sub influenţa alcoolului la momentul producerii accidentului.