O femeie de 60 de ani, spulberată de un tren mărfar în comuna Cordun din Neamţ
O femeie în vârstă de 60 ani a fost accidentată, miercuri, de un tren marfar, în localitatea Cordun, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ.
De Redactia Observator la 10.07.2024, 17:02La faţa locului au intervenit pompierii Detaşamentului Roman cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD Terapie Intensivă Mobilă, potrivit Agerpres.
"Trenul marfar care circula pe ruta Roman - Paşcani a lovit o femeie. Evenimentul s-a produs în zona localităţii Cordun. Cu ajutorul echipamentelor specifice din dotare, pompierii au extras femeia de sub tren. Persoana, conştientă, a fost preluată de echipajul SMURD TIM şi va fi transportată la Centrul de Primiri Urgenţe Roman", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, sergentul major Clarisa Jinga.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal privind infracţiunea de vătămare corporală din culpă.