O mașină s-a făcut scrum pe A1, după ce o șoferiță a lovit parapetul de pe marginea drumului. Tânăra de 20 de ani a reușit să se salveze la timp
O maşină s-a făcut scrum ieri după amiază după ce a fost cuprinsă de foc în timp ce circula pe Autostrada A1, lângă Aradul Nou.
De Redactia Observator la 28.09.2023, 09:25La volan se afla o tânără de 20 de ani care a reuşit să iasă singură la timp din maşină. Totul s-a întâmplat după ce şoferiţa a pierdut controlul volanului şi a lovit parapetul de pe marginea drumului.
Tânăra de 20 de ani care se afla la volan a reușit să se salveze la timp
În urma impactului au rezultat scântei care au dus la aprinderea focului. La faţa locului a ajuns un echipaj de pompieri care a reuşit să stingă focul în 10 minute. Maşina, însă, a fost distrusă complet de flăcările mistuitoare.
Tot pe Autostrada A1, între localitățile Simeria și Orăștie, o altă maşină a fost mistuită de flăcări după un impact cu un autotren. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.