Antena LIVE

Curs valutar

Video

O șoferiță a făcut prăpăd pe Centura Timișoarei, după ce a intrat cu mașina pe contrasens. Un bărbat a murit nevinovat

Grav accident, seara trecută, pe şoseaua de centură a Tmişoarei! Atenţie, urmează detalii cu un puternic impact emoţional! Un şofer de 48 de ani şi-a pierdut viaţa după ce mașina pe care o conducea s-a izbit frontal cu un alt autoturism intrat pe contrasens, la volanul căruia se afla o femeie de 58 de ani. Impactul a fost devastator.

De la 07.11.2023, 22:15
WhatsApp
Vezi și:

Inițial, polițiștii au anunțat că mașina intrată pe contrasens a fost cea a bărbatului. Ulterior, agenții au schimbat dinamica accidentului.

"O femeie, în vârstă de 58 de ani, conducea un autoturism pe Centura Timișoarei dinspre DJ691 spre Aeroport, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, acesta din urmă s-a răsturnat. În urma impactului, bărbatul a decedat, iar femeia a fost rănită și transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

După ce pompierii de la descarcerare l-au scos pe bărbat din maşină, medicii de pe ambulanţă au încercat să-l ţină în viaţă, însă nu au reușit. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident timisoara accident mortal soferita sofer mort stiri timisoara
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025