O şoferiţă care conducea haotic prin Iaşi a fost blocată în trafic de poliţişti. Femeia era beată: nu a oprit la semnale pentru că nu ştia ce înseamnă | VIDEO
Poliţiştii ieşeni au fost nevoiţi să urmărească şi să blocheze în trafic o şoferiţă beată care nu a oprit la semnalele acestora.
De Redactia Observator la 11.12.2021, 11:36O şoferiţă a fost urmărită pe străzile din Iaşi după ce un alt participant la trafic a sunat la 112 pentru a anunţa că o maşină circula haotic prin oraş. Potrivit AloIaşi, şoferiţa ar fi intrat pe "interzis" cu luminile stinse. Agenţii de Poliţia Rutieră au încercat să o oprească pe şoferiţă, dar aceasta nu a oprit la semnalele lor.
În cele din urmă, poliţiştii au blocat maşina. Şoferiţa le-a spus oamenilor legii că nu a oprit pentru că nu a înţeles ce vor poliţiştii de la ea. Testată cu aparatul alcooltest, a rezultat că şoferiţa avea o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.