O şoferiţă din Arad a rămas blocată între bariere în timp ce traversa calea ferată. Cum a reuşit să evite impactul cu trenul
O şoferiţă din Arad a rămas blocată cu maşina între barierele de cale ferată, dar, cu ajutorul unui echipaj de poliţişti aflat întâmplător în zonă, a evitat coliziunea cu trenul, reuşind să tragă autoturismul chiar lângă barieră astfel încât garnitura feroviară să poată trece.
De Redactia Observator la 09.04.2024, 18:20Incidentul a avut loc la ieşirea din municipiul Arad spre Şiria, pe unde trece linia de tren de mare viteză spre Bucureşti. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), şoferiţa are 54 de ani şi se deplasa din Arad spre localitatea învecinată Horia.
"Ajungând la trecerea la nivel cu calea ferată, nu a respectat semnalele acustice şi luminoase care anunţau apropierea unui tren, angajându-se în traversarea şinelor de tren. În timpul traversării, autoturismul a fost surprins şi a rămas blocat între bariere, până la trecerea trenului şi ridicarea acestora. Incidentul nu s-a soldat cu avarii sau victime, nefiind afectată nici circulaţia feroviară. Poliţiştii Serviciului Rutier, care desfăşurau activităţi în zonă, au supravegheat zona şi au luat toate măsurile pentru evitarea pericolelor", a informat, marţi, IPJ Arad.
Mai mulţi poliţişti i-au sărit în ajutor
Poliţiştii se aflau în acel moment pe pasajul rutier peste linia de tren, situat chiar lângă trecerea la nivel cu calea ferată, şi au observat de sus maşina blocată între bariere, intervenind imediat. Femeia a reuşit să tragă maşina până lângă una dintre bariere, iar trenul a trecut fără să aibă loc o coliziune.
Şoferiţa a fost amendată cu 1.485 de lei şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.