O staţie de metrou se închide de sâmbătă până miercuri. Ce alternativă de călătorie au locuitorii din zonă
Staţia de metrou Berceni va fi închisă pentru modernizare instalaţiilor de acces/control de sâmbătă până miercuri, iar RATB va înfiinţa linia navetă 625 pentru a prelua călătorii, se arată într-un comunicat de presă.
De Redactia Observator la 11.08.2017, 16:54Staţia de metrou Berceni va fi închisă pentru modernizare instalaţiilor de acces/control de sâmbătă până miercuri, iar RATB va înfiinţa linia navetă 625 pentru a prelua călătorii, se arată într-un comunicat de presă.
'În vederea executării unor lucrări de modernizare a instalaţiilor de acces/control, în perioada 12 august - 16 august 2017, se închide staţia de metrou Berceni. Pentru preluarea fluxurilor de călători din zonă, RATB înfiinţează o linie navetă de autobuze cu indicativ 625, care va funcţiona pe un traseu comun cu cel al liniei 125', se arată în document.
Potrivit acestuia, autobuzele vor circula între terminalele 'Vulcan Berceni' şi 'Peco Silflor Move', pe traseul Str. Dumitru Brumarescu, Bd. Metalurgiei, Str. Turnu Măgurele, Sos. Berceni, Şos. de Centură.
Autobuzele liniei navetă vor opri în staţiile aferente liniei 125.
Conform sursei citate, în funcţie de cererea de transport din zona staţiilor de metrou, RATB va lua măsuri operative de modificare a parcului circulant.