Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

O tamponare uşoară într-o parcare din Vatra Dornei a declanşat un adevărat scenariu de film. Cum au ajuns doi bărbaţi în arest după un incident ce putea fi rezolvat în 5 minute

O simplă tamponare în parcare a declanşat o serie de evenimente ce pot fi uşor transpuse într-un film de scurt metraj. Doi bărbaţi au ajuns într-un final în arestul poliţiei şi cu dosare penale.

De la 05.09.2022, 09:16
WhatsApp
Galerie (6)
Facebook / Radio Dorna

Un bărbat de 37 de ani din Vatra Dornei, şofer al unei autoutilitare, a lovit uşor o maşină parcată regulamentar. Şoferul păgubit a chemat imediat poliţia, iar oamenii legii au încercat să aplaneze conflictul. Bărbatul în vârstă de 37 de ani nu a dorit să se pună testelor nici în faţa poliţiştilor şi nici să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice. Poliţiştii l-au ridicat şi l-au condus la secţie. Acolo, poliţiştii au descoperit că acesta nici măcar nu deţinea un permis de conducere.

Nici al doilea bărbat nu ar avea permis

"După efectuarea verificărilor în bazele de date s-a constatat ca şoferul nu deţine nici permis de conducere, astfel încât s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis, conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi refuz recoltare probe biologice de sânge. Poliţiştii au dispus reţinerea pe baza de ordonanţa pentru 24 de ore a şoferului de 37 ani, acesta fiind introdus în arestul IPJ Suceava", se arată în comunicatul autorităţilor, potrivit Agerpres.

Şoferul a cărui maşină a fost lovită s-a plâns prietenilor săi, iar unul dintre aceştia a decis să-l răzbune. Astfel, un tânăr de 23 de ani a mers la locuinţa primului şofer, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi a dat foc autoutilitarei. "Întrucât din primele verificări s-a concluzionat că focul a fost generat intenţionat prin folosirea unei substanţe inflamabile de aprindere, s-au dispus de îndată măsuri pentru identificarea autorilor. După corelarea datelor obţinute investigativ de poliţişti, în mai puţin de trei ore s-a reuşit identificarea autorului. Astfel, s-a stabilit că proprietarul maşinii tamponate avariate a relatat cele întâmplate către doi prieteni ai săi, unul dintre aceştia deplasându-se în zonă şi incendiind în mod intenţionat autoutilitara care produsese incidentul", se mai arată în comunicatul poliţiei.

Poliţiştii l-au reţinut şi pe tânărul în vârstă de 23 de ani şi fac acum cercetări pentru a stabili dacă acesta, la rândul său, avea un permis valabil. Şi acesta a refuzat recoltarea de probe biologice.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

vatra dornei accident tamponare politie arest sofer
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025