O tânără de 37 de ani din Timişoara şi-a înjunghiat tatăl în gât, după o ceartă. Atacul furibund a avut loc în faţa mamei
Incident şocant într-un bloc din Timişoara. O femeie de 37 de ani şi-a înjunghiat tatăl în gât cu un cuţit, după ce între cei doi ar fi izbucnit o ceartă.
De Redactia Observator la 26.08.2022, 13:07Atacul furibund a avut loc chiar în faţa mamei, respectiv soţia victimei. Ea a fost şi cea care a sunat la 112 să ceară ajutorul, informează reporterul Observator Iulia Pop. Bărbatul de 62 de ani a ajuns la spital în stare gravă. În prezent el este în comă.
Şi-a înjunghiat tatăl în gât
Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru tentativă de omor. Agresoarea, cunoscută cu afecţiuni psihice, a fost reţinută.
„O femeie de 37 de ani, cunoscută cu probleme psihice, l-a înjunghiat aseară pe tatăl său în gat. Omul este în comă la spital. Soţia a fost cea care a sunat la 112. Agresoarea a fost reţinută şi va fi prezentată astăzi judecătorilor pentru luarea unor măsuri preventive. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru tentativă de omor”, informează IPJ Timiş.