Antena LIVE

Curs valutar

Video

O tânără mamă a fugit cu cei doi copii, după ce şi-a ameninţat soţul că vrea să îşi facă rău. A fost găsită cu mascaţii, într-un hotel din Bucureşti

O femeie a fugit de acasă cu doi copii, după ce și-a amenințat soțul că intenționează să își facă rău. Depășit de situație, bărbatul a fugit imediat la cea mai apropiată secție de poliţie, timp în care mămica, rămasă singură acasă, și-a luat copiii și a mers la un hotel aflat în zona Obor din Capitală.

De la 13.09.2024, 16:02
WhatsApp
Vezi și:

Autoritățile au început verificări amănunțite când au văzut că femeia este de negăsit, iar negociatorii au reuşit să o convingă, într-un final, să răspundă la telefon şi să o localizeze.

Tânăra mamă, luată cu mascaţii din camera de hotel

A fost nevoie de intervenţia mascaţilor pentru a intra în camera de hotel în care se aflau şi cei 2 copii: o fetiţă de 11 ani, şi un bebeluş de doar 9 luni. Potrivit surselor Observator, femeia ar fi avut depresie post-natală, iar asta ar fi adus-o în pragul disperării. Ea se află acum la spitalul Obregia, unde medicii vor stabili cu exactitate cum a ajuns să recurgă la acest gest, iar copiii vor rămâne în grija statului până când se va decide dacă mama este capabilă să-i îngrijească. 

Ana Maria Munteanu

Cred cu fermitate că jurnalismul de calitate ar trebui să fie de neclintit. Pentru asta fac tot ce îmi stă în putință să scot la iveală adevărul din orice “poveste”. ...

mama depresie bucuresti
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025