Antena LIVE

Curs valutar

Galerie foto

O tânără mămică și fetița ei de nici 3 ani au murit arse de vii în Teleorman. Camera în care se aflau a fost cuprinsă de flăcări

Tragedie, în această dimineață, în localitatea Vârtoapele de Sus din Teleorman. O tânără în vârstă de 35 de ani și fetița ei de nici 3 anișori au murit arse de vii într-un incendiu care le-a cuprins casa. Din primele informații, focul ar fi porrnit de la un scurtcircuit. 

De la 22.05.2023, 11:28
WhatsApp
Galerie (9)
O tânără mămică și fetița ei de 3 ani au murit arse de vii în Teleorman. Focul ar fi pornit de la un televizor ISU Teleorman

Alarma au dat-o două vecine. 

Ajunși la fața locului, pompierii au stins flăcările după aproximativ două ore.

"Luni dimineața, în jurul orei 8.30, pompierii militari din cadrul Detașamentului Roșiorii de Vede au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu de locuință în localitatea Vârtoapele de Sus. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD și un echipaj medical SAJ. Echipajele sosite la fața locului au constatat că incendiul se manifesta la nivelul unui dormitor, iar în interior se aflau două victime decedate, o femeie de circa 35 de ani și o fetiță de aproape 3 ani, mamă și copil. Incendiul a fost stins în limitele găsite după aproximativ două ore. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric", a transmis ISU Teleorman.

Recomandările pompierilor pentru evitarea tragediilor:

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

incendiu mama fetita arse teleorman
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025