Oraşul din România unde donatorii de sânge plătesc doar jumătate la impozitele locale. Care sunt condiţiile
Într-un municipiu din România, locuitorii sunt recompensaţi cu o reducere de 50% la impozitele locale dacă vor dona sânge. Regula va intra în vigoare de anul viitor, în Sfântu Gheorghe, însă cu anumite condiţii.
De Redactia Observator la 23.12.2024, 17:07"Persoanele care au donat sânge de minimum 3 ori în acest an vor beneficia de reducere de 50% la plata impozitelor locale pentru anul viitor. Pentru acest lucru, trebuie predată la Direcţia de Finanţe Locale (personal sau prin email) o adeverinţă doveditoare de la Centrul de Transfuzii", se arată într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei.
Centrul de Transfuzie Sanguină din Sfântu Gheorghe, care se confruntă de ani de zile cu lipsă de sânge, a făcut de-a lungul timpului numeroase apeluri către cetăţeni să ajute la reducerea deficitului, relatează Agerpres.
Cerere uriaşă de sânge
Medicul Ruxandra Râşnoveanu a declarat recent că cererea de sânge este din ce în ce mai mare, iar orice sprijin este binevenit.
"Din păcate, numărul donatorilor este insuficient faţă de cererea de sânge. Sunt foarte mulţi bolnavi, iar în ultima perioadă nevoia de sânge este din ce în ce mai mare. Întâmpinăm reale probleme în acest şi avem marele noroc că colaborarea dintre centrele de transfuzie este foarte bună (...) Nu pot să spun că numărul donatorilor a scăzut, cred că numărul bolnavilor a crescut (...) Da, deci a crescut numărul bolnavilor, iar cererea de sânge este foarte mare şi nu mai facem faţă. Este nevoie de sânge", a declarat medicul Ruxandra Râşnoveanu.
Autorităţile locale din Sfântu Gheorghe au anunţat, de asemenea, că impozitele pe terenuri şi locuinţe vor fi rămâne şi anul viitor la nivelul minim permis de lege, dar vor fi indexate cu rata inflaţiei de 10,4%.