Antena LIVE

Curs valutar

Orașul în care cei care dau bani cerșetorilor vor fi amendați. Autoritățile spun că oamenii fără adăpost devin tot mai agresivi

"Daţi-mi şi mie 1 leu", este replica pe care oamenii o gustă atunci când văd un cerşetor pe stradă. De milă, ei cad în capcana oamenilor străzii şi le oferă bani. În Baia Mare s-a decis ca cei care vor ajuta cerşetorii cu bani, să fie sancţionaţi cu amenzi usturătoare. Şi asta pentru că aceştia devin tot mai agresivi.

De la 23.08.2024, 18:35
WhatsApp
Vezi și:

Începând din 23 august, cei care vor da bani cerșetorilor din municipiul Baia Mare vor fi amendați cu sume cuprinse între 500 și 1.500 de lei. Decizia a fost luată în ședința de Consiliu local, organizată ieri la sediul primăriei.

Edilul a arătat faptul că în ultima perioadă a crescut foarte mult numărul de cazuri de agresiune pe care cerșetorii le săvârșesc în momentul în care apelează la mila localnicilor. Mai exact, în cazul unui refuz, aceștia încep să devină violenți verbal, dar încep să și lovească oamenii.

La nivelul municipiului Baia Mare a mai fost organizată o campanie locală de preevenire a cerșetoriei în urmă cu câteva săptămâni. Polițiștii locali au ridicat cerșetorii din oraș și i-au dus la azilul de noapte, dar de fiecare dată aceștia se întorceau în stradă. 

Primăria Baia Mare nu are o evidență a oamenilor fără adăpost, însă majoritatea dintre ei nici nu locuiesc în oraș, ci vin din alte județe învecinate. 

Simona Vasiac

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran. ...

bani baia mare amenzi
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025