Antena LIVE

Curs valutar

OSCE CONFIRMĂ: Teroriştii FURĂ PROBE COMPROMIȚĂTOARE

Oficiali ai OSCE confirmă dispariția unei părţi a aeronavei Boeing 777, aparţinând „Malaysia Airlines”, de la locul prăbușirii sale în regiunea Donețk, din estul Ucrainei

De la 20.07.2014, 17:45
WhatsApp

Oficiali ai OSCE confirmă dispariția unei părţi a aeronavei Boeing 777, aparţinând „Malaysia Airlines”, de la locul prăbușirii sale în regiunea Donețk, din estul Ucrainei

„Putem observa locul în care a căzut aeronava. Nu vedem nici un cadavru. Am observat şi dispariţia unor părţi din aeronavă. Ţinem sub observaţie regiunea catastrofei şi documentăm totul”, a spus Michael Bociurkiw, purtătorul de cuvânt al OSCE.

Acesta a adăugat că insurgenţii permit deplasarea experţilor OSCE „doar într-un anumit perimetru”, accesul deplin al exeprţilor la locul tragediei fiind restricţionat.

De asemenea, potrivit lui Bociurkiw, reprezentanți ai misiunii au văzut în unul dintre cele mai apropiate noduri de cale ferată, la Torez, un tren frigorific, în care s-ar păstra o parte dintre cadavre, dar numărul exact al acestora nu poate fi identificat.

Serviciul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, citat de CNN, anunţase că echipele de intervenţie ucrainene au gasit 196 de cadavre ale persoanelor aflate la bordul avionului „Malaysia Airlines” prăbuşit în estul Ucrainei.

"Reprezentanți înarmaţi ai aşa-zisei Republici Populare Doneţk au pus la dispoziţia noastră un „sector securizat”. Jurnaliştii şi alte persoane sunt ţinute la distanţă. Şoferii nu ies din maşini”, a declarat un reprezentant al misiunii OSCE, conform Deschide.md.

Cu toate acestea, un purtător de cuvânt al insurgenţilor a anunţat intenţia teroriştilor de a transmite cadavrele experţilor internaţionali.

Una dintre persoanele responsabile a declarat că este în așteptarea experților. Nu vreau să speculez, dar se pare că există o dorință de a permite accesul experţilor internaţionali la cadavre”, a adăugat acesta.

Bociurkiw a mai raportat că teroriștii au adus la Torez şi un tren de modelul sovietic, care ar urma să trasnporte cadavrele pe teritoriul controlat de forţele guvernamentale ucrainene, cel mai probabil în Harkov.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

furt mh17 osce probe teroristi
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025