Parada de 1 decembrie la Alba Iulia. Ceremonii de Ziua Naţională şi în alte oraşe
Parada de 1 decembrie 2018 la Alba Iulia. Aproape 100.000 de români sunt aşteptaţi la parada militară de la Alba Iulia. Peste 550.000 de persoane sunt aşteptate să asiste la cele aproape 450 de manifestări organizate în ţară de Ziua Naţională.
De Redactia Observator la 01.12.2018, 16:47Parada de 1 decembrie 2018 la Alba Iulia. Aproape 100.000 de români sunt aşteptaţi la parada militară de la Alba Iulia. Peste 550.000 de persoane sunt aşteptate să asiste la cele aproape 450 de manifestări organizate în ţară de Ziua Naţională.
(Actualizare): Premierul Viorica Dăncilă şi mai mulţi miniştri din Guvern au luat parte la manifestările de la Focşani de Ziua Marii Uniri, unde are loc, de asemenea, o paradă militară.
(Actualizare): Un drapel lung de 100 de metri a fost purtat, de Ziua Naţională a României, la Brăila, de zeci de militari din structurile Garnizoanei Brăila, prin centrul oraşului, în aplauzele celor câteva mii de brăileni care au participat la ceremonia Centenarului Marii Uniri.
(Actualizare): În Olt, la Slatina şi Caracal, dar şi la Balş, primăriile au oferit celor prezenţi preparate culinare tradiţionale şi vin fiert.
Aproape 2.000 de persoane au participat, la Slatina, la ceremonia dedicată Zilei Naţionale.
(Actualizare): Preşedintele a depus o coroană de flori la statuia cu bustul regelui Ferdinand. Urmează parada celor 1.600 de militari şi specialişti, cu 150 de mijloace tehnice şi 23 de aeronave militare. În blocurile de defilare se vor regăsi militari şi tehnică ale armatei poloneze.
(Actualizare): Klaus Iohannis a inaugurat Monumentul Marii Uniri de la Alba Iulia şi asistă la parada de aici, la care participă zeci de mii de oameni.
Preşedintele Klaus Iohannis a participat la parada militară de sub Arcul de Triumf, dar este aşteptat şi la manifestările de la Alba Iulia.
La Alba Iulia, ceremonia militară începe în jurul orei 15:00, în zona Bulevardului 1 Decembrie 1918, la care participă aproximativ 1.600 de militari şi specialişti, cu 150 de mijloace tehnice şi 23 de aeronave militare.
La Bucureşti, aproximativ 4.000 de militari cu peste 200 de mijloace tehnice şi circa 50 de aeronave au participat la parada militară de 1 Decembrie 2018.
Pe timpul ceremoniilor din Bucureşti şi Alba Iulia vor fi executate câte 21 de salve de tun.
Activităţi similare au loc în marile garnizoane din ţară, cu participarea reprezentanţilor Armatei României, precum şi în teatrele de operaţii în care se află în misiune militari români.
De 1 Decembrie 2018, Drapelul naţional este arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.