Patronul unui schimb valutar din Vrancea a fost asasinat în maşină, în drum spre casă. Patrule şi filtre organizate de poliţişti
Patronul unei case de schimb valutar din Vrancea a fost împuşcat mortal în propria maşină, în timp ce se afla în drum spre casă. Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, însă nu s-a putut şi medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
De Redactia Observator la 23.02.2019, 08:31Patronul unei case de schimb valutar din Vrancea a fost împuşcat mortal în propria maşină, în timp ce se afla în drum spre casă.
Cadrele medicale au încercat să îl resusciteze, însă nu s-a putut şi medicii au fost nevoiţi să declare decesul.
Patronul unui schimb valutar din Vrancea a fost asasinat în maşină
Patronul unui schimb valutar din Vrancea ar fi fost găsit mort în maşină, împuşcat mortal. Se pare că a fost lovit de un alt autoturism, persoane încă neidentificate ar fi coborât din maşină şi ar fi tras mai multe focuri de armă spre şofer.
Oamenii legii au început să caute posibili autori și au instituit patrule și filtre de control.
Incidentul, confirmat de poliţişti
La data de 22 februarie a.c., în jurul orei 19.40, polițiștii Secției nr. 5 Poliție Rurală Cotești au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat ar fi decedat, într-un autoturism, pe DJ 205 R, pe raza comunei Slobozia Ciorăști.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificat cadavrul unui barbat, de 61 de ani.
Polițiștii IPJ Vrancea efectuează cercetarea la fața locului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
De asemenea, la activități participă și polițiști ai Direcției de Investigații Criminale a Poliției Române.