Patru adolescenţi din Ploiești, blocaţi pe munte, în Abruptul Prahovean
Patru adolescenţi au rămas blocaţi pe munte, în Abruptul Prahovean, după ce au încercat să ajungă pe un traseu nemarcat pe care nu-l mai făcuseră niciodată, fără să țină cont măcar de condițiile meteorologice.
De Ana Maria Ghiarasim la 05.12.2020, 18:48- Tinerii au sunat după ajutor atunci când și-au dat seama că sunt epuizați și nu pot coborâ în siguranță de pe munte.
- Cei patru adolescenți sunt din Ploiești.
Potrivit Salvamont Bușteni, adolescenții au plecat de la Căminul Alpin spre Valea Alba doar în baza unor descrieri găsite pe Internet.
Au înfruntat ploaia, vântul puternic și temperatura scazuta ți cand mai aveau cateva sute de metri până la Platou, au rămas blocați pe un teren accidentat și înghețat.
Adolescenții, blocați pe un teren accidentat şi îngheţat
Si-au dat seama că sunt epuizați și nu se pot întoarce, așa ca au sunat după ajutor.
O echipa de salvamontisti din Busteni se deplaseaza sâmbătă seară la locul indicat de tineri.
Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator Claudiu Loghin.