Patru tineri au tras cu un pistol de tip airsoft asupra unei mașini, în Sighetu Marmației. Unul dintre ei, arestat preventiv
Caz șocant în Sighetu Marmației. Patru tineri au tras cu o armă de tip airsoft asupra unei mașini. Unul dintre ei, în vârstă de 16 ani, a fost arestat preventiv.
De Redactia Observator la 14.04.2024, 16:43- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Polițiștii din Sighetu Marmației au probat, sâmbătă, activitatea infracțională a unui tânăr, de 16 ani. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, acuzat tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe.
De fapt, în noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii din Sighetu Marmației au intervenit la o sesizare, pe strada Făget, din municipiu, unde persoane necunoscute au executat mai multe focuri asupra unui autoturism, folosind un pistol de tip airsoft. Au fost distruse luneta, geamul lateral și parbrizul autoturismului.
Unul dintre tinerii implicați a fost arestat preventiv
„Din verificările efectuate a reieșit faptul că, persoanele necunoscute ar fi agresat fizic și ar fi folosit asupra persoanei vătămate spray iritant lacrimogen. Polițiștii au identificat persoanele implicate în eveniment ca fiind patru tineri, cu vârste între 16 și 19 ani, din Sighetu Marmației, Câmpulung la Tisa și Rozavlea”, transmite, duminică, Poliția Maramureș.
În baza probatoriului administrat, față de unul dintre tineri, cel de 16 ani, a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore. Duminică, acesta a fost prezentat în fața instanței de judecată, care a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz.